Bezele - 3 la 10 mii

ImiBălăbăneamPicioareleInVoieInTimpCeSorbeamCuPaiulDintr-unPaharDePepsi(gol).ÎlPriveamOstentativ,Continuu.PreaVarăSiPreaCald...Fusta-miNuReușeaDinNicioPozițieSă-miAcopereCoapsele,DarNuMăSinchiseamOricum.M-amAșezatApoiPiciorPestePicior,InScaunulInalt,TotFâțâindu-miSuperioritateaStânguluiAsupraDreptului,SiInvers...PaharulGolDePepsiAdevenitDeodataPlin,IarElS-a AsezatInPoalaMeaSiMi-aSpus "TeSalut, bezeauo!"

Adam si Eva, după Liviu Rebreanu

Integrare... reintegrare... integrare in, wooow, ABSOLUT! Dezintegrare... cam la asta s-a ajuns, si o spun ca sa rimeze, altfel as fi folosit plafonare.

Mi-este putin cam greu sa ma reintegrez in blogosfera, dupa o pauza rusinos de indelungata si, ce e si mai rusinos, nejustificata... Multe ar fi de zis, insă prea puțin de scris... Si pentru că nu vreau să incep cu inceputul, dar nici cu sfârșitul, am să vă povestesc un... pseudo-vis:

Se făcea că prima femeie era aproape, cu fața ușor tern, ochii micuti, perfect rotunzi, dar inexpresivi, putin cam poate prea apropiati, ceea ce-i dădea un aer malefic, buzele subtiri, dar proeminente parcă imi confirmau bănuiala. Avea părul scurt, o tunsoare tip Monroe, nasul invizibil si tenul mai mult incolor. Stătea pe vine, insă fusta maronie, din stofă groasă, ii acoperea incă genunchii. Purta un pulover din aceeasi culoare, poate câteva nuante mai deschis, ros de vreme, iar nasturii lipseau pe alocuri. Era tânără, nu trecuse de 30. Se arăta preocupată.

A doua femeie stătea in picioare, tot aproape. Nu o puteam vedea, asa că puteam doar bănui unde se afla. O auzeam perfect, in schimb; ea ne coordona. O auzeam, dar nu-mi amintesc ce spunea...

A treia femeie eram eu, dar ele nu mă vedeau... Cea care vorbea s-a apropiat de mine si a inceput să mă atingă. M-am bucurat, crezând că în sfârșit mă zăriseră și pe mine. Mă atingea suav, mă dezmierda și mă treceau fiori, călăreți antici îmi galopau pe spate, împinși parcă de musoni calzi, plăcuți. Am inchis ochii. M-am alăturat drumului lor și am uitat de mine. O auzeam însă pe ea, cum le vorbește celorlalte, ca și când le-ar explica ceva. Mă folosește drept cobai, mi-am zis. Nu mai conta, degetele ei deja imi sfărâmaseră sfârcurile, mâinile alergau în jos, în ritmul galopant al cailor de pe spinare, încercând să păstreze ritmul poveștii, ținând pasul cu relatările. Labiile imi zvâcneau in pumnul ei de fier, iar Volga se revărsa printre armata de cai ce-mi galopau pe șira spinării, inundând stepa Siberiană, înecând zilele și nopțile și anii...

Am inceput sa dansez. Singură. Pupilele-mi alergau in R.E.M, dansânde și ele, spiralându-se precum ochii Beatricei, răscolind adâncuri ermetice, aflate, probabil, atât de la suprafață... dacă aș fi deschis măcar un ochi, la timp...

Trei randuri despre... fericire

... şi te trezeşti in fiecare dimineaţă din ce în ce mai singur, incomplet şi prăbuşit, dar prăbuşit frumos, cărămidă cu cărămidă... iar fericirea zace in fiecare cărămidă aşezată cu precizie, exact în partea în care trebuia să cadă... In gol!